Despre limba română şi importanţa ei
Cu toţii ne punem întrebarea de ce se studiază limba română în şcoli şi care este importanţa ei. În cele ce urmează aş dori să vă prezint doar câteva dintre argumentele profunde, pe care eu le consider necesare ca fiind un răspuns la această întrebare. Limba română are o valoare supremă pentru că formează individualitatea copilului şi este considerată de unii cercetători un teritoriu mental unde ne întoarcem tot timpul.
În cele ce urmează aş dori să vă ofer un exemplu relativ simplu: dacă mergem într-o altă ţară ne vom simţi cu siguranţă străini sau turişti. Oare de ce? Nu pentru că locul ar fi diferit sau aerul este altfel ci pentru că acolo se vorbeşte o altă limbă, care definește o altă lume, plină de semne şi semnificaţii diferite, chiar dacă noi poate avem cunoştinţe minime despre acea limbă. Deci, mentalul nostru este familiarizat cu limba maternă pe care unii o numesc ,,leagănul de aur al minţii".
Consider că un dascăl priceput trebuie să pregătească elevii pentru toată viaţa, nu doar pentru azi sau mâine sau cât este prezent în cadrul orei şi atât. Şi acest lucru se realizează prin intermediul limbii materne care se studiază sistematic în şcoli.
În primul rând ,limba este văzută ca o materie de studiu, dar şi limba prin care se învaţă celelalte materii de studiu. Cu ajutorul limbii noi comunicăm, deci este şi un instrument de comunicare. Aici aş dori să fac o mică paranteză şi să explicăm ce înseamnă, în linii mari acest cuvânt: a comunica , care nu înseamnă doar simpla transmitere de informaţii ci exprimă mai mult decât atât; a comunica înseamnă a le transmite celorlalţi gânduri, simţăminte, ceea ce ştiu sau ce vreau să aflu de la interlocutorul meu etc.
În al doilea rând, limba este un instrument de dezvoltare personală. Prin învăţarea practică a limbii, noi ca oameni vom comunica cu ceilalţi, deci vom intra într-un contact social cu cei de lângă noi, folosind limba maternă, vom asculta şi vom înţelege diverse mesaje orale/scrise, vom reuşi să avem încredere în noi înşine când vorbim în public, ne vom dori să ne îmbunătăţim exprimarea şi mai ales cunoştinţele culturale.
În al treilea rând, limba este un instrument de învăţare şi de reflecţie a tot ceea ce am făcut sau mai am de realizat de acum înainte. Prin faptul că studiază limba maternă în şcoală, elevul învaţă cum să înveţe , adică dobândeşte pe parcurs deprinderi, capacităţi, atitudin ( de exemplu: autonomie, managementul timpului, disciplină, perseverenţă în procesul învăţării, înţelegerea şi producerea de mesaje variate, spirit de iniţiativă, apreciere pozitivă a învăţării ca activitate ce sprijină dezvoltarea personală etc). Limba mai poate fi considerată ca un instrument de expresie artistică(cultură) şi îi învaţă pe elevi să aibă o deschidere culturală vastă ( de exemplu: capacităţi şi atitudini de a discuta, de a dezbate pe marginea unor teme diverse legate de: literatură, muzică, film, arte plastice, fotografie etc.)
,,Omul,cu cât cunoaşte mai multe limbi poate comunica mai uşor cu oamenii aparţinând unor culturi şi medii lingvistice diferite, învaţă să fie tolerant, flexibil, zestrea lui lingvistică îmbogăţindu-l spiritual. "( Alina Pamfil) Ţinta finală a studiului limbii române în şcoală este de a forma buni utilizatori/vorbitori de limba română, folosind-o atât ca mijloc de comunicare, cât şi ca modalitate de cunoaştere. Se spune că limba maternă este impregnată şi transmisă încă de când copilul se află în pântecele mamei; acolo copilul primeşte primele informaţii despre limba maternă şi rămâne cu acelea în subconştient. De aceea, copiii sunt aceia care duc limba mai departe din generaţie în generaţie. Ei sunt purtători de limbă , dacă îi putem numi aşa. Primul lucru pe care-l cunoaştem şi pe care l-am experimentat până acum este acela că mai tot timpul ne simţim ca acasă în torentul expresiilor. Acest lucru se întâmplă înainte de toate în învăţarea limbii materne, prin care se construieşte un ansamblu de experienţe tălmăcite lingvistic. Oricine ştie ce înseamnă să ai simţul limbii. Ceva sună străin, ceva nu e corect. ,,Creşterea în sânul unei limbi înseamnă întotdeauna că lumea ne este adusă mai aproape şi ajunge să dureze prin sine într-o ordine spirituală"( Hans Georg Gadanor)
Această parte intraductibilă a unei limbi formează adevărata zestre de la moşi-strămoşi, pe când partea traductibilă este comoara gândirii omeneşti, în genere. ,,Precum într-un sat ne bucurăm toţi de oarecari bunuri, cari sunt ale tuturor şi ale nimănui, uliţi, grădini, pieţe, tot astfel şi în republica limbilor sunt drumuri bătute cari sunt a tuturor ̶ adevărata avere proprie o are însă cineva acasă la sine.”(Mihai Eminescu)
Suntem români pentru că vorbim româneşte. Nimic altceva nu ne defineşte atât de fundamental: nici credinţele, nici obiceiurile, nici graniţele. În momentul în care vom înceta să mai vorbim această limbă, nu vom mai avea identitate. Dar mulţi dintre noi am început deja să o facem, fără să ştim că suntem victimele unui adevărat război împotriva limbii române. Limba română este acea formă specială sub care spaţiul acesta geografic şi spiritual dintre Carpaţi, mare, Dunăre şi dincolo de ele a căpătat o identitate. Limba română este un dat de la Dumnezeu, aşa cum sunt toate limbile, cu un trup şi un spirit, cu o istorie, cu un destin şi un rost. Ea deţine un nucleu, o esenţă, care este una şi aceeaşi de mii de ani, cu mult înainte ca această limbă să se fi numit română. Limba maternă este o comoară care îţi spune cine eşti, ce eşti, de unde vii şi unde mergi.
Aşadar, îndemn pe toată lumea să înveţe să respecte şi să iubească limba română, căci în ea se află zestrea spiritualităţii noastre, în ea ne regăsim şi noi, se regăsesc şi strămoşii noştri şi părinţii noştri, şi cei ce vor veni după noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu